Viata si banii..

Un subiect foarte dezbatut in ideea ca idealul de viata al ficaruia este de natura materiala.dar daca nu suntem fericiti in momentul in care avem atat de mult doritii bani....atunci e ceva neinregula cu noi?Daca atunci cand nu i avem tanjim dupa ei si ne afecteaza existenta lipsa lor in fel si fel de moduri si atunci cand ii avem ii uram dispretuim si asa mai departe ce se intampla?De ce cand iti doresti un lucru foarte tare si il obtii nu ti se mai pare asa important?Totul se rezuma la viata,oamenii saraci traiesc ,respira acelas aer ca cei instariti chiar daca sunt mai mereu abatuti si cu capul plecat de grijile cotidiene,traiesc la fel ca ceilalti in piept se zbate o inima sentimentele sunt la fel de dragoste ura fericire si asa mai departe.Se spune ca limitele ni le impunem singuri dar stau si ma intreb daca nu stim de fapt ce limite ne dorim...daca eu de ex imi doresc bani multi si a doua zi se face ca ii primesc cum se face ca seara tarziu ajung sa i urasc...?

Mereu am fot de parere ca alcoolul schimba oamenii ....la fel e si cu banii de fapt toate se leaga intre ele...ai bani iesi ,iesi consumi,consumi si fiecare cu reactile lui nu sunt eu in masura sa judec pe nimeni,deci a nu se interpreta gresit...

Dar pe masura ce uiti care ti sunt sentimentele si te pierzi pe drum cu detalii insignifiante descoperi ca viata nu e asa cum ti ai imaginat...ca nu totul se termina frumos si ca nu toate zilele sunt roz.Afli ca mai presus de toate sunt nevoile celor din jur si ale tale mai putin,ca sentimentele adevarate sunt ascunse de un zid al “ societatii” si uite asa uitam sa fim simpli,fara compromisuri si de o parte si de cealalta , fara tam-tam si toate cele...iti doresti sa fi doar tu si persoana iubita intr-un loc pe care sa-l poti numi “acasa” si atat......Dar de cele mai multe ori nu se intampla asa pentru ca daca persoana de langa tine nu si doreste acelas lucru nu e de condamnat...e pur si simplu de observat daca intelegeti aluzia.....

In fond toti avem o viata si noi decidem cum vrem sa o traim,doar nu e echitabil cand unul simte ca a gasit centrul universului si celalalt isi construieste propria-si lume in vazul tuturor.Intradevar oamenii se shimba si am vazut asta cu ochii mei si la mine dar si la persoanele din jurul meu dar cand in fiecare zi te reindragostesti de persoana pe care crezi ca o cunosti si aflii ca cel/cea de langa tine nu te mai vede....nu mai existi iti iei campii si iti pierzi entuziasmul...pentru ca speranta NU. E minunat sa iubesti e divin si acest fapt nu presupune reprosuri,cuvente grele aduse la adresa celuilalt doar din .....chiar din ce cauza?O fi sarcasm?O fi lacomie?Caci din cate am auzit eu in momentele in care simti ca cel de langa tine este persoana potrivita pentru restul zilelor nimic nu mai conteaza....trecutul e istorie ,al amandurora.